Curs sustinut la cerere online sau fizic de Profesor universitar Dr. Iulian Bernadin Vedescu – Doctor of Science in Naturopathy cu peste 20 de ani de experiență didactică, în prezent profesor la Universitatea Giordano Bruno din Roma, fost Profesor și Vice-Președinte al Academiei Chiron, conferențiar internațional și profesor invitat la numeroase instituții academice europene specializate în Naturopatie și Medicină Integrată.
Durata: 16 ore
Diploma obținută: diplomă de participare.
*Intoxicația cu metale grele poate apărea cu o serie de simptome care sunt inițial neclare, dar care pot escalada până la producerea unor leziuni cerebrale majore si organice.
Metalele grele sunt substanțe cu care trăim zilnic, deoarece stau la baza compoziției multor organisme vii și chiar a propriului nostru corp; unele dintre ele, însă, sunt potențial toxice și letale.