Curs susținut, la cerere, online sau fizic de Profesor universitar Dr. Iulian Bernadin Vedescu – Doctor of Science in Naturopathy cu peste 20 de ani de experiență didactică, în prezent profesor la Universitatea Giordano Bruno din Roma, fost Profesor și Vice-Președinte al Academiei Chiron, conferențiar internațional și profesor invitat la numeroase instituții academice europene specializate în Naturopatie și Medicină Integrată.
Durata: 8 ore
Diploma obținută: diplomă de participare.
*Morfo-psihologia este știința care studiază relațiile dintre forma feței și psihic, adică studiază relațiile antropometrice ale feței în raport cu starea fiziologică și psihologică a pacientului. Își are originile în fizionomie, care deducea particularitățile morale și psihice ale unui individ din observarea trăsăturilor somatice, în special a feței.
Fața este, de obicei, primul lucru care ne frapează atunci când întâlnim o persoană, trăsăturile și expresiile faciale ale acesteia generează în noi acea simpatie sau antipatie care va determina o mare parte din relația noastră.
*Fizionomia (de la grecescul physis “natură” și gnosis “cunoaștere”) feței este o metodă de evaluare non-invazivă care studiază semnele observabile pe față pentru a evidenția eventualele dezechilibre bioenergetice si funcționale.
Este o metodă de prevenire primară, care “diagnostichează” disfuncțiile și patologiile metabolice, structurale observând trăsăturile somatice, a liniilor, a reliefurilor, a ridurilor, a coloritului; reprezintă un instrument fundamental pentru înțelegerea individului conform medicinei holistice.